Acesta este un punct pe care dorim să îl tratăm cu sensibilitate și empatie. Pentru că vrem să facem tot posibilul ca, folosindu-ne de tehnicile și materialele pe care le avem în dotarea clinicilor noastre, să readucem zâmbetul pe fața ta. Înțelegem pe deplin prin ce treci și efectele pe care le generează pierderea dinților așa că vrem să îți oferim soluțiile care să îți redea încrederea în tine.
Protetica dentară a fost pentru prima dată introdusă în anul 1948, în SUA. În Europa, primul stat care a pus bazele proteticii a fost Croația, în 1970. La nivel mondial, protetica este recunoscută ca ramură separată a stomatologiei în 50 de țări, dintre care 20 sunt țări europene. După tipul structurilor restaurate, se pot distinge două subdomenii: protetica dentară și protetica maxilo-facială
Fie că vorbim de realizarea punților dentare, sau a protezelor avem la îndemână o gamă largă de materiale și tehnici de amprentare, astfel încât rezultatul final să fie cât mai fidel de realitatea naturală.
În ceea ce privește realizarea coroanelor dentare, cel mai frecvent folosite materiale sunt porțelanul (ceramica) și zirconiul – ambele variante fiind biocompatibile, cu rezultate estetice și funcționale înalte, pliindu-se pe structura maxilarului și tipul gingiei pacientului.
În momentul în care construim partea de proteze dentare, acestea sunt adaptate în funcție de nevoile fiecărui pacient: fie construim proteze mobile, fie proteze mobilizabile care au sisteme speciale de prindere. Înainte de realizarea lor avem o serie de discuții și pregătiri cu pacientul. Pentru că acceptarea și asimilarea protezelor dentare ține foarte mult de spirit.
Ce rezultate îți garantează acest serviciu:
- Obținerea unui aspect estetic deosebit prin realizarea lucrării protetice, astfel încât indispoziția de a lua masa în public este înlăturată;
- Posibilitatea de a realiza o masticație normală. Timpul de acomodare necesar este unul scurt, în viitorul cel mai apropiat fiind posibil consumul oricărui tip de aliment, fără senzații de disconfort;
- Posibilitatea de exprimare clară. Pacienții care beneficiază de protetică dentară redobândesc vorbirea coerentă, precum și încrederea în sine.
- Timp redus de executare a lucrărilor