Sunt o fire optimistă, îmi place să caut (până găsesc) partea plină a paharului, și pot spune
că încă din adolescență mi-am dorit să schimb ceva în societatea din care fac parte, să îmi
aduc aportul și să o fac un loc mai bun. Așa se face că în momentul în care trebuia să îmi
aleg ”drumul în viață” i-am anunțat pe părinții mei că voi urma cursurile Facultății de
Stomatologie, din cadrul Universității de Medicină din Târgu Mures.
Au urmat șase ani în care m-am redescoperit, în care am învățat foarte mult și mi-am
autodepășit limitele, iar la absolvire, în anul 2011, am știut că vreau și mai mult de la mine,
că vreau să mă specializez, iar latura aleasă a fost Chirurgia Dento-Alveolară.
După terminarea rezidențiatului, în anul 2014, am ales să profesez într-o clinică de renume
din Târgu Mureș, pentru a pune în practică cunoștințele pe care le-am acumulat de-a lungul
anilor de studiu, iar spre sfârșitul anului, în noiembrie, am mers la Timișoara pentru a
susține examenul de specialitate. După primirea rezultatelor, am continuat să lucrez pentru
clinica din Târgu Mureș, până în anul 2017, când mi s-a ivit o nouă oportunitate.
În 2017 am acceptat să vin în Brașov și să lucrez la clinica nou înființată – Dentrix
Avantgarden3. Acesta este un proiect pe care l-am văzut crescând, în care m-am implicat
100%, iar rezultatele n-au încetat să apară.
Deși lucrez cu o paletă întreagă de oameni – medii diferite, concepții diferite, stiluri de viață
diferite – relația pe care am reușit să o leg cu fiecare dintre ei îmi certifică faptul că avem un
numitor comun, iar pentru mine aceasta este căutarea și redarea frumuseții zâmbetului.
Așadar, dacă ar fi să schimb ceva la viața mea de zi cu zi… aș încerca să zâmbesc mai mult,
(chiar dacă am și zile mai grele), pentru că știu că oamenii cu care intru în contact vor
reflecta stările mele.
Adu-ți aminte de aceste cuvinte, care mie mi-au schimbat percepția asupra lucrurilor
importante din viață:
”Adesea subestimăm puterea unei atingeri, a unui zâmbet, a unui cuvânt frumos, sau gest făcut din suflet – însă toate acestea îți pot transforma viața”.