Cât de dăunătoare sunt dulciurile pentru sănătatea orală a copilului tău? În articolul pe care îl aprofundăm în cele ce urmează îți vom explica ce se petrece în organismul celor mici atunci când consumă zaharuri.
Zahărul alimentează fiecare celulă din creier care ajunge să-l perceapă ca pe o „recompensă”, dorind mai mult și mai mult. În timp, devine un obicei foarte greu de respins. Așa se naște practic dependența, iar cum cei mici sunt expuși de la vârste fragede consumului de zaharuri, corpul lor cere din ce în ce mai mult alimentele care le conțin.
Mai mult, studii recente au demonstrat că trupul unui copil emite semnale frecvente ale poftei de dulce în perioada creșterii, atunci când au nevoie de un aport caloric crescut și multă energie. Chiar dacă nu e nimic greșit în ocazionalele indulgențe, nu ne dorim ca această predilecție să afecteze în mod nefavorabil surâsul copilului tău.
Pe lângă dereglările din întreg organismul – care pot cauza boli precum obezitate, diabet zaharat, hipertensiune arteriale, cu toții știm că la nivelul cavității bucale consumul excesiv de zahăr conduce la apariția cariilor, dar care sunt etapele acestei distrugeri?
Îți explicăm pas cu pas procesul:
- Bacteriile se găsesc într-un număr copleșitor în cavitatea orală.
- Atunci când consumăm alimente sau băuturi cu un conținut ridicat de zahăr și nu curățăm dinții imediat după aceea, bacteria va folosi zahărul ca un lipici pentru a-și face adăpostul sigur și șederea îndelungată.
- Hrănindu-se copios, ea se va multiplica, formând placa și contribuind activ la producția acizilor.
- În următoarea etapă, acizii dizolvă mineralele ce au rolul de a face smalțul dinților solid și impenetrabil. Scutul dintelui fiind afectat, smalțul devine poros, mici găurele începând să se formeze pe suprafața acestuia. Materialiste prin definiție, găurelele prind curaj și forme tot mai vizibile, definind în cele din urmă, caria.
- Netratată, caria are abilitatea de a pătrunde în profunzime, cauzând durere și ulterior, pierderea dintelui.
Gardienii surâsului sănătos
Igiena orală este o practică esențială, iar pentru copiii care obișnuiesc să consume cantități considerabile de dulciuri, periajul frecvent și eficient devine crucial.
Haideți să parcurgem împreună câteva idei ce au rolul de a proteja și de a păstra integritatea zâmbetului lor, și implicit, al nostru.
1. Fluor-ul. Este un mineral natural care nu doar previne apariția cariilor, dar le poate stopa în fazele incipiente, potrivit American Dental Association (ADA). Frecvent, el este adăugat în sistemele comunitare de apă, iar majoritatea pastelor de dinți îl conțin, deci asigură-te că necesarul de fluor este administrat zilnic.
2. Periajul regulat. Cea mai eficientă metodă de îndepărtare a plăcii bacteriene rămâne periajul. Împreună cu periuța și pasta de dinți care conține procentul de fluor corespunzător vârstei copilului tău, arată-i schema corectă a periajului, care vizează fiecare dințisor, pentru rezultate perfecte – minim 2 minute, de 2 ori pe zi.
3. Aceleași bacterii care se atașează fizic (și emoțional) de dinți, colonizează și vastul teritoriu al limbii, de aceea, nu vom neglija periajul limbii, pentru a îndepărta bacteriile care cauzează mirosul neplăcut și sprijină dezvoltarea altor afecțiuni.
4. Ața dentară. Placa bacteriană nu discriminează – nu atacă doar suprafețele vizibile ale dinților, ci se acumulează consistent și în spațiile dintre aceștia. Învățându-l pe copilul tău traiectoria și mecanismul eficient al aței dentare, îl vei ajuta să destrame lanțul vicios, creând astfel deprinderi sănătoase care vor preveni ulterior atât apariția cariilor, cât și eventualele afecțiuni gingivale.
5. Hidratare optimă. Apa este cea mai bună băutură pe care o poate consuma copilul tău! Nu doar că îl va menține hidratat, ci va menține constant volumul și concentrația secreției de salivă, ce furnizează o barieră naturală împotriva atacurilor bacteriene, neutralizând totodată pH-ul acid al cavității orale.
6. Evitarea dulciurilor concentrate. Sănătatea dentară și dieta, merg mână în mână. Dulciurile concentrate oferă bacteriilor acces nelimitat la festinul oral, creând o frenezie acidă prejudicioasă. Sucurile nu rămân mai prejos. Aciditatea acestora poate cauza efecte adverse aproape imediate. Limitarea consumului de dulciuri concentrate și băuturi acidulate vor ține bacteriile la distanță.
7. Vizitează cu regularitate cabinetul stomatologului tău. În completarea igienei orale exigente de acasă, evaluarea periodică a unui specialist este imperativă.
Pentru menținerea unui zâmbet sănătos și dulce, recomandăm programarea unui consult stomatologic o dată la 6 luni, și păstrarea rezervei de ciocolată sub cheie.
Te așteptăm la clinicile Dentrix pentru a face un control amănunțit; prevenția este cel mai bun leac, iar misiunea noastre este sănătatea zâmbetului tău!
Adaugă un comentariu